Jurnalul unui PR-ist sau cum să reziști când #numairezisti

M-ați prins. Acum chiar nu mai am ce face. Nu mai pot minți, nu-mi mai pot da ochii peste cap ca o vedetă. Ceasul adevărului a venit. Nu spun că-l așteptam, mai degrabă mi-era teamă de el ca de bisturiul chirurgului. Așa că nici discursul “de Oscar” n-am avut timp să-l pregătesc.

Să încep cu știrea. Adevărul este că #incarezist. Cel mai greu a fost la început. Haideți să vă spun.

Cea mai grea zi din viața de PR-istă. Sincer? A fost atunci când am vrut să renunț la viața de PR-istă. Nici măcar nu mai știu exact care a fost motivul. Îmi aduc aminte doar că aveam sentimentul că am ieșit din zona de confort și tânjeam după obișnuința de a face totul din “poignet”. Pur și simplu, mi-era dor să fiu cea mai bună făcând ceea ce știam cel mai bine să fac înainte de a intra în PR, în urmă cu un an.

Cea mai banală zi din viața de PR-istă. Încep ca de obicei, raportul zilnic și o cafea. Apoi răspund emailurilor primite. Ah, iar sună telefonul. Aceeași întrebare, același răspuns. Și tot așa… Raport, telefon.

Cea mai frumoasă zi din viața de PR-istă. Sunt greu de mulțumit și încă aștept superlativul absolut. Am avut multe zile bune. Uite, îmi plac zilele când presa se bate pe comunicatul meu de presă și îl preia cu copy/paste.

O zi exemplară din viața de PR-istă. Prezentare de proiect în fața clientului. Am emoții, dar știu că o să-mi treacă când voi începe să vorbesc. M-am pregătit, intuiesc întrebările și știu că mă pot baza pe colegii mei. Îmi place mult echipa din care fac parte. Sunt un PR bun pentru că lucrăm bine în echipă.

Ziua când mă vizitează Muza. De obicei vine în cele mai neașteptate momente. Poate veni în timp ce călătoresc cu metroul, și atunci îmi scot frumos carnețelul și îmi scriu ideile pentru conceptul de evenimentul cerut de client. Poate veni și la masă. Colegii s-au obișnuit să mă vadă privind în gol. Dar am învățat să o provoc așa că mai ascultă și de mine.

Cea mai provocatoare zi din viața de PR-istă. A fost când mi s-a încredințat primul client. Am pornit de la zero cu mult entuziasm și dorința de a face totul cât mai bine.

Ziua mult-visată din viața de PR-istă. Este ziua validării. Oare îmi doresc o coroniță? Sau doar clienți potriviți? Fericiți?