Regula de bază în comunicarea de criză

Am râs când am primit tema „reguli în comunicarea de criză”.

Serios. Reguli, când arde mass media cu titluri că ai făcut şi dres, te sună acţionarii şi partenerii, furnizorii şi clienţii, de-ţi vine să fugi în filmul ăla Ziua Cârtiţei.

Păi da, reguli. Ai văzut cât de meseriaş se mişcă pompierii la incendii, soldaţii la Mitralieristan, în general, lumea cu treabă bine definită şi cu un scop?

Aşa şi noi, în agenţie. Avem proceduri, reguli, experienţă, ştim să citim semnele de panică, am făcut cascadorii media despre care nu putem vorbi decât începând din 2060 încolo.

Regulile tale în comunicarea de criză trebuie să fie una: sună-ne. Serios. Când începe să ardă pădurea din spatele casei, chemi pompierii, nu te duci cu două găleţi să stingi pârjolul.

Mai bine te concentrezi pe protecţia celor apropiaţi şi apropiate. Oameni şi doar apoi lucruri. Opreşti sursa problemei, fereşti de contaminare sau extindere, pui oamenii la adăpost, salvezi ce se poate salva, te gândeşti la continuitatea afacerii şi apoi laşi pompierii să stingă focul.

Am trecut prin situaţii nasoale, alături de clienţii noştri, începând încă din 2006. Cu clienţi furioşi în vitrina magazinelor, cu sindicate şi concedieri, cu probleme tehnice la nivel naţional, cu controale şi instituţii de reglementare fluturând amenzi prin media, cu acuze de otrăvire şi neconformitate cu orice vreţi, cu franci elveţieni, cu ameninţări de sărit de la etaj.

Evident, ideal ar fi să discutăm despre prevenţie şi proceduri, dar dacă nu apucăm să ne cunoaştem în timp de „pace”, avem reguli şi proceduri pentru orice situaţie de criză. Avem experienţă acumulată care ne ajută să corelăm cunoştinţele anterioare de crisis management cu noul context de criză, oricare ar fi acesta.